Antichitate
Primii locuitori al acestei ţări au fost triburile berbere, care azi formează numai o mică parte a populaţiei. În sec. al X-lea înaintea erei noastre, ţara a fost ocupată de coloniştii fenicieni. Cartagina a fost înfiinţată în sec. al Vlll-lea înaintea erei nostre de către triburile care au sosit din teritoriul Libiei de azi. După legendă oraşul a fost înfiinţat de Regina Dido, iar religia şi cultura acestuia au fost venerarea zeilor din Orientul Mijlociu, adică venerarea lui Baalt si Tanito.
În secolul al Vl-lea înaintea erei noastre, oraşul a devenit centrul teritoriului. Deşi a fost menţionat numai ca teritoriu punic sau fenician, se ştie că celelalte aşezări din această zonă au fost independente de Cartagina. De-a lungul timpului au avut loc 3 războaie punice. Al doilea război punic împotriva Italiei, condus de Hannibal din Cartagina, aproape că a împiedicat întinderea Imperiului Roman. În al treilea Război Punic oraşul a fost înfrânt de Roma în sec. al ll-lea înaintea erei noastre. Din acest moment Cartagina a devenit cămara cu bunătăţi a Romei. În sec. al V-lea oraşul a fost înfrânt de vandali, iar după aceea a devenit parte a Imperiului Bizantin.
Evul Mediu
În secolul al Vll-lea Tunisia a fost ocupată de arabii musulmani. Din acest moment ţara a fost condusă de diferite dinastii islamice, iar liniştea ţării a fost zguduită de revolta berberilor. În perioada dinastiilor Aghlabida şi Zirida, Tunisia a cunoscut o perioada de înflorire. Pentru o scurta perioadă granitele ţării au fost sub dominaţia normanzilor din Sicilia în sec. al Xll-lea. În anul 1159 ţara a fost ocupată de Almohade. Ei au fost urmaţi de dinastia Hafsida (1230-1574). După conducerea lor oraşele de la malul mării au fost ocupate de Spania, dar foarte repede acestea au fost înfrânte de Imperiul Otoman. În perioada dominaţiei otomane Tunisia practic a fost o ţară independentă.
Epoca nouă şi modernă
Dinastia Husseinita a condus ţara între 1705 şi 1957. Din sec. al XVl-lea malul mării a ocupat un loc important în viaţa piraţilor.
Protectoratul francez
Spre mijlocul anului 1800 ţara a suferit o slăbiciune economică. Deciziile greşite în sir ale conducătorilor ţării, au condus Tunisia spre această catastrofă. În Franţa s-a ivit deja gândul de a ocupa Tunisia, când conducerea ţării – sub pretextul unei dezvoltări – a luat un credit important din Franţa. Nu foarte târziu din Tunisia au fost pornite grupuri către Algeria cu scopuri de jefuire – ceea ce a accelerat decizia Franţei.
În anul 1878 a avut loc o intelegere secretă între Franţa şi Anglia care a decis soarta ţării. Franţa a fost de acord cu dominaţia britanică în Cipru, iar Anglia a protejat ideea ca Tunisia să fie dominată de Franţa. Franţa a atacat Tunisia în anul 1880, iar din 12 mai 1881 Tunisia a devenit o ţară sub protectorat francez.
În al 2-lea Război Mondial Tunisia a fost colonie franceză. Ţara a devenit zona de trecere a armatei germane şi italiene în războiul împotriva Libiei. In 1942 – 1943 în Tunisia a avut loc întâlnirea dintre operaţiile armatei britanice si a SUA. Alianţa a câştigat împotriva armatei nemţeşti şi italieneşti ale lui Rommel şi au curăţat Tunisia.
Independenţa
Independenţa ţării a fost recâştigată in anul 1956! Noua conducere în frunte cu Habib Bourguiba (fostul prim ministru)- a adus schimbări importante în viata politică şi socială a ţării. Bourguiba a văzut în fortele islamice puteri de reţinere. A slăbit puterea asupra societăţii a conducătorilor religioşi, le-a îndepărtat din învăţământ şi justiţie. A lichidat tribunalul Saria. A confiscat averea persoanelor care deţineau bisericile si instituţiile religioase.
În anul 1987 ministrul de interne Zine el–Abidineben Ali, a declarat că Bourguiba nu mai este capabil mental să–şi continuie activitatea şi l-a pensionat într-un palat din afara oraşului Monastir.
Ben Ali a reuşit să liniştească opoziţia islamică, cu un pelerinaj în Mekka şi prin declararea că sărbătorirea Ramadanului va fi obligatorie. Puterea lui câştigată foarte rapid a fost obiectata şi de propriul partid. La alegerile din 1994 partidul opoziţional nu s-a prezentat şi a câştigat numai 1% fata de cei 97,7% câştigaţi de Ben Ali. În zilele de azi politica nu este o temă de conversaţie populară (adică nu este recomandata) în Tunisia. Mulţi Tunisieni îşi exprimă admiraţia faţă de conducerea lui Ben Ali. În timpul conducerii lui, politica externă a Tunisiei a devenit o politică cu orientare vestică, iar stabilitatea ţării este cunoscută ca o ţară sigură în acest teritoriu.